Dragă Jâ Armando ,
Ţi scriu cu creionul chimic înmuiat în gură , ca când pupi literele să mă pupi pe mine . Sunt o fată cultă , frumoasă şi nemăritată , dar am un mare necaz: mă bate bărbati-miu. Mă bate bărbati-miu zilnic, dacă nu chiar în fiecare zi .Io vreau să fiu numai a ta că eşti frumos şi cilivizat .Nu ca bou de Costel ,care dacă ar citi aceste rânduri ar muri de ciudă.Dacă mă vrei aşa cum sunt , virgină şi cu doi copii ,fă-mi un semn cu ochiul din mână în episodul de mâine .Dacă semnul afirmativ este pozitiv , vând casa că e de la mama , şi vaca , şi mă sui în primul otobuz spre Mexic .Să mă aştepţi în gară . O să mă recunoşti după mersul meu provocator , şi după ceasul de la mână pe care i-l fur lu nărodu di Costel.
Te chero muci , a ta persiempre , Elena del Pârţoga .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu